Cad şi mă înec în marea din jur. În marea altora. Iar tu râzi. Ştii să zâmbeşti amarei nebunii, când eu lupt cu valurile. M-aştept să pot mai mult. Să te iubesc tăcut.
Cred că-ţi propui să fii nepăsător. Să nu ţii seamă de cuvintele mele. Să înfingi în fiecare palidă idee un zâmbet rece, ironic. Să-ţi spui că-i doar o pură observare a unui alt caracter muritor.
Şi mă înalţ cu aripi noi. Aripi cât cerul. Şi vărs din nou speranţă. Şi n-am decât un ceas. La fel de bine, o eternitate. Şi tot n-ar fi de-ajuns.

De data asta, cred că va fi altfel.