Regrete

Timpul a trecut prea repede. Niciunul dintre noi n-a avut destulă vreme şi încredere să-şi pronunţe sentimentele, adevăratele sentimente. Suntem doi copii, prăfuiţi de amintiri difuze. Cu o îmbrăţişare puteam schimba lumea. Împreună. Căldura braţelor tale îmi dădea încrederea ce alţii încercau s-o elimine. Cuvintele pe care mi le spuneai, adesea le şopteai, îmi mângâiau auzul şi-mi bucurau inima. De multe ori simţeam cum mă absorbi din priviri, însă eu eram îmbătată de prezenţa ta, te aveam în gând şi în tot ceea ce făceam.
Un gest mic: pleoapele mele se închideau, şi tu erai aici, cu mine, amintirea ta era vie. Cum valurile se izbesc de mal, cum soarele răsare în fiecare dimineaţă, aşa era şi iubirea mea: pură, sinceră şi irevocabilă.
O bătaie din palme şi totul s-a spulberat. Cuvinte-n vânt, sentimente consumate, fumate, pierdute... minciuni, regrete.

Unde eşti, iubitule ?

Jurnal marin

Iată-mă din nou scriind tot în acelaşi caiet roz, prăfuit de amintiri, uitându-mă la foile albe, la liniile ce parcă se mişcă. Lumina slabă provenită de la lumânarea parfumată ce răspândeşte un miros dulceag şi ameţitor, dă o atmosferă liniştită, de închipuire.
De la geamul cabanei mi se dezvăluie un peisaj mirific. Luna, rotundă şi mândră, înălţată de-o suliţă pe cer, veghează ţinutul exotic. Plaja este învăluită de o pace dumnezeiască; valurile se izbesc uşor de ţărm împrăştiind spuma mării. Copacii stau nemişcati ca nişte păpuşi ce nu vor să fie dezvăluite de realitate. Frunzele mătăsoase se unduiesc uşor în boarea serii; greieriii îşi cântă monoton simfoniile. Iar eu... eu mă întind uşor pe pat şi mă las în voia gândurilor...