O singură privire. Doi ochi verzi, timizi, ce vor să fie triumfători. Îl priveam cu o oarecare curiozitate, căci nu izbuteam să înteleg ce taină ascunde făptura aceasta impertinentă, în zâmbetul timid, preliminar de panică, şi mai ales în privirea lui atât de feroce.
Dar nu-mi puteam conteni privirile. Un adolescent îngâmfat şi straniu. Îl priveam şi ochii îmi alunecau adesea de pe chipul lui, în gol. Şi priveam fără voinţă, fără timp. Pe buze îi flutura un imperceptibil zâmbet de ironie, de sălbatic sarcasm. În jur erau doar zgomote surde. Mă înciuda grozav fiinţa aceasta atât de aproape de mine, şi totusi atât de străină. Mi se părea mândră şi dispreţuitoare. Uneori îi surprindeam un zâmbet distant şi puţin răutăcios.
Mă întreb ce fel de suflet ascunde sub expresia aceea schimbătoare a feţei. Dar oare am doar gânduri inutile? Răbdarea mea nu cunoaşte margini. Să fie oare misterul minţii lui ? Poate mă înşel...
