În schimb, eu nu mai pot prididi. Avalanşa preocupărilor şi obligaţiilor de tot soiul, pur şi simplu, mă striveşte. De un timp încoace sunt mereu obosită, nervoasă, nu-mi mai intră nimeni în voie. În rarele clipe când stau de vorbă cu mine, mă întreb ce tot mă roade, ce mă doare, dar nu găsesc răspuns. Mai degrabă cred că nu vreau să găsesc răspuns, pentru bunul motiv că mi-e frică de el.

I forget to remember to forgot

Îţi aduci aminte de starea aceea de goliciune care îţi punea un zid între tine şi ceilalţi ? Nu-ţi aduci aminte.
Chiar din prima clipă în care te-am văzut, nu-mi dau seama nici cum, nici de ce, ai intrat în viaţa mea; în zadar am încercat să-ţi gonesc imaginea din gândurile mele,întotdeauna a revenit; când te-am reîntâlnit dupa ce a trecut ceva vreme fără să te revăd, ai pus şi mai mult stăpânire pe inima şi pe mintea mea; rămăsesem mută, suletul parcă mi se scursese cu totul în inimă, iar inima în ochi. Am încercat să fac din tine băiatul pe care îl chemam în mijlocul zgomotoasei mele singurătăţi.
Adeseori te bucuri nespus de o copilarie, şi găsesc că e o adevarată răutate să destrami o asemenea bucurie; pe când lăsând-o să dăinuiască, îl faci şi mai fericit pe cel ce se bucură de ea.
Amintirea ta mă urmarea fără încetare. Te plăceam prea mult şi te plăceam nebuneşte pentru ca să-mi poţi deveni deodată indiferent. Dar la tine întâlnesc mândrie şi independenţă: două sentimente care, rănite, sunt în stare să genereze aceleaşi reacţii ca şi pudoarea.
Eşti o fire plină de contraste. Eşti tare nostim când faci pe susceptibilul !

Când iubeşti pe cineva cu adevărat, îl eliberezi. Ce bun te face iubirea !

De azi îmi construiesc o nouă pistă.

Pentru tine, oricum inexistent.

Este trecut de miezul nopţii, însă ochii mei nu vor să cedeze şi să se închidă. Singura sursă de lumină - lumânarea cu miros de portocale – mă face să cred că este un moment destul de bun să reflectez la vechiul subiect ,,tu".
Să fiu sinceră, m-am retras aici, şi mă tot frământ, şi ma tot gândesc, până va ieşi ceva cumsecade. Nu ţi-am dat niciodată în vileag gândul care-mi poposeşte în cap. Mândria ta este dispreţuitoare şi nu pot să-i fac faţă. O să trag din nou de mine şi mă voi strădui să mă trezesc la realitate, chiar dacă nu vreau să văd lumea mizeră ce mă inconjoară. Orgoliul tău nesăţios pluteşte într-o călduţă baie de satisfacţie, datorită acestor mistificări necontenite.
Eşti un egoist, asemenea unei fântâni care acumulează apă din belşug, însă o păstrează doar pentru sine, nu dă nimănui de băut. Parcă înot fără vrere în apele tale teritoriale. Toate acestea mă silesc să uit de zămbetul tău perfect de o nonşalanţă imposibilă de redat, şi de ochii tăi verzi în care m-am pierdut în ziua aceea de ianuarie, şi să cred că, de fapt, eşti ca oricare altul, o persoană frivolă de o aroganţă usturătoare. Şi când mă gândesc că ieri aveam o stare de beatitudine totală, iar astăzi, după tot ce s-a întâmplat, adică nimic – tocmai aste e, nimicul mă sperie teribil – am rămas cu un gust amar. Am avut naivitatea să cred că in trei luni, de când nu am mai vorbit, te-ai schimbat; ce sentiment precar. Este descurajator pentru cineva care încearcă imposibilul de a te cunoaşte.
Dragostea pe care n-o cauţi nu vine ? Mi se pare că am spus o gratuitate. De fapt, cred că mai degrabă vine când n-o cauţi... e şi asta o nuanţă.

 Mă opresc. Nu mai anticipez nimic. A venit iarna, ştii ? Ce ironie.

 P.S. Ţi-am compus o melodie. Ţi-ai mai schimbat părerea, între timp, despre pian ?