sâmbătă, 25 decembrie 2010

I forget to remember to forgot


Îţi aduci aminte de starea aceea de goliciune care îţi punea un zid între tine şi ceilalţi ? Nu-ţi aduci aminte.
Chiar din prima clipă în care te-am văzut, nu-mi dau seama nici cum, nici de ce, ai intrat în viaţa mea; în zadar am încercat să-ţi gonesc imaginea din gândurile mele,întotdeauna a revenit; când te-am reîntâlnit dupa ce a trecut ceva vreme fără să te revăd, ai pus şi mai mult stăpânire pe inima şi pe mintea mea; rămăsesem mută, suletul parcă mi se scursese cu totul în inimă, iar inima în ochi. Am încercat să fac din tine băiatul pe care îl chemam în mijlocul zgomotoasei mele singurătăţi.
Adeseori te bucuri nespus de o copilarie, şi găsesc că e o adevarată răutate să destrami o asemenea bucurie; pe când lăsând-o să dăinuiască, îl faci şi mai fericit pe cel ce se bucură de ea.
Amintirea ta mă urmarea fără încetare. Te plăceam prea mult şi te plăceam nebuneşte pentru ca să-mi poţi deveni deodată indiferent. Dar la tine întâlnesc mândrie şi independenţă: două sentimente care, rănite, sunt în stare să genereze aceleaşi reacţii ca şi pudoarea.
Eşti o fire plină de contraste. Eşti tare nostim când faci pe susceptibilul !

Când iubeşti pe cineva cu adevărat, îl eliberezi. Ce bun te face iubirea !

De azi îmi construiesc o nouă pistă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu