Trebuie să-mi ucid speranţa c-ai să întelegi vreodată.

Dezbracă-te. Uită-te în oglindă şi spune-mi ce vezi. Uită-te bine cum laşi lumina sa treaca peste tine. Priveşte-ţi mintea care îl animă. Arată-mi-te atunci când vei fi sărutat oglinda şi vei fi mândru de gustul pe care ţi l-a dat.

Mă ascund în lumi imaginare, iar tu mă urmezi. Ca să mă schimbi, ar trebui să te întorci în timpi de care nici n-ai auzit. Cu cât mă rogi, cu atât mă îndepărtez. Nu te pot salva, pentru că asta ar însemna să mă pierd pe mine, deşi în utopia mea am încercat. Aşa am atins limita lucrurilor pe care le pot face pentru tine. Nu mai simt nici milă. Îmi imaginez curiozitatea ta ca pe o lecţie pe care trebuie s-o înveţi, dar pe care ştiu că n-o vei învăţa... niciodata.
Ca de multe alte ori, mi-ar fi plăcut să mă înşel, şi tu să fii mai mult. Salvarea ta stă doar în tine.

I don't dream anymore

Pe un câmp pustiu şi plin de lume, sunt un copac de piatră cu-un suflet prea firav.

I-am spus că nu mai pot scrie. Funia ce-mi leagă mâna de realitate s-a rupt, şi e o cădere liberă de acum.

S-au cam îndesit pauzele astea lungi, aşa că m-am decis să fiu mai harnică de-acum înainte. Doar că, atunci când încerc asta, de cele mai multe ori, pierd semnificaţia cuvintelor. Devin mici şi până reuşesc să formulez ideea, dispar. Ultimul an gimnazial e pe sfârşite, şi încerc să profit de timpul care mi-a mai rămas pentru a-l petrece cu formatul de acum, care oricum îmi va lipsi. Încă nu vreau să mă gândesc la examene, lacrimi şi flori, şi bănci libere atribuite unor necunoscuţi.
Dar vara e aproape.