I-am spus că nu mai pot scrie. Funia ce-mi leagă mâna de realitate s-a rupt, şi e o cădere liberă de acum.

S-au cam îndesit pauzele astea lungi, aşa că m-am decis să fiu mai harnică de-acum înainte. Doar că, atunci când încerc asta, de cele mai multe ori, pierd semnificaţia cuvintelor. Devin mici şi până reuşesc să formulez ideea, dispar. Ultimul an gimnazial e pe sfârşite, şi încerc să profit de timpul care mi-a mai rămas pentru a-l petrece cu formatul de acum, care oricum îmi va lipsi. Încă nu vreau să mă gândesc la examene, lacrimi şi flori, şi bănci libere atribuite unor necunoscuţi.
Dar vara e aproape.