Și mi-am zis că voi pleca, plină de tine, cu un geamantan ce dă pe din afară de amintiri. Că voi simți din nou cum e libertatea, printre picături de rouă și raze de apus. Că voi uita iubirea, partea ce mi se părea letală odată.
Și uite-mă, acum, pe același drum plin de țepi cuprinși în negură albastră. Cu-n cer albastru infinit în spate, tu-mi zâmbești ștrengărește și m-aștepți pe peronul gării. Iar eu îmi uit deodată geamantanul, și m-afund în brațele tale.