Potopuri de apă mă aleargă de-o bună bucată de timp. Alerg după tine fără să respir, în speranţa că te voi ajunge. Mă împiedic în cuvinte ironice şi răspunsuri evazive, dar tu încă zâmbeşti.
Aparţinem unor lumi diferite. În timp ce a ta e mereu îmbibată de apusuri eminesciene, a mea pretinde ceaţă şi sânge. Crezi că eu nu obosesc niciodată, sau nici nu-ţi pasă că sunt un alt fugar ? Ochii tăi ciocolatii îmi promit amăgiri. Vrei să te ajung, dar nu mă aştepţi niciodată. Copacii ne întunecă peisajul. Sângele curge necontenit prin vene uitate, amare.
Mă las captiva valurilor, valuri gigantice de apă înăbuşitoare. Muzica ni se amestecă-n sânge. Vreau să ţip. Vreau să ştiu că însemn. Vreau să mă aştepţi.

Cad şi mă înec în marea din jur. În marea altora. Iar tu râzi. Ştii să zâmbeşti amarei nebunii, când eu lupt cu valurile. M-aştept să pot mai mult. Să te iubesc tăcut.
Cred că-ţi propui să fii nepăsător. Să nu ţii seamă de cuvintele mele. Să înfingi în fiecare palidă idee un zâmbet rece, ironic. Să-ţi spui că-i doar o pură observare a unui alt caracter muritor.
Şi mă înalţ cu aripi noi. Aripi cât cerul. Şi vărs din nou speranţă. Şi n-am decât un ceas. La fel de bine, o eternitate. Şi tot n-ar fi de-ajuns.

De data asta, cred că va fi altfel.

Azi mi-am adus aminte de tine. De tricoul tău alb ce-ţi dădea un chip angelic.

De parcă aş putea să schimb lumea şi timpul. De parcă m-aş putea salva. De parcă te-aş putea salva. Uneori îmi doresc să te aud spunând cât iubeşti de mult. Dacă tu poţi să iubeşti. Şi îmi doresc să te văd cum faci asta. Să cred orice cuvânt şi orice zâmbet.
Mi-ar plăcea să vii aici. Să te uiţi în jur. S-alegi o altă cale şi să priveşti altfel. Aş vrea să rămân o umbră pentru tine, care să te-nsoţească pretutindeni, în coridoarele interminabile. Să mă regăseşti în fiecare pată de culoare, dar niciodată în forma mea adevărată. Aş vrea să ştii cine sunt.