De ce să mă opun atât mersului lucrurilor ? Ţi-e atât de foame, şi ţi se pare că sunt atât de potrivită. De ce să nu-ţi dau ceea ce vrei ? Îmi ascunzi ceva. Simt asta în zâmbetul dulceag, în cuvintele cu dublu înţeles, în visele urâte, obsedante, din ultima vreme. Ai ajuns să te ascunzi de mine, tu, fiinţă perfidă. Laşi dâre de fum, dâre de amintiri.
Trebuie să învâţ să merg odată cu durerea. Limitele se extind la nesfârşit. Câtă ironie încape în universul ăsta ? Nu mă laşi să păstrez nimic, de parcă tot ce ating se topeşte şi-mi curge printre degete.

Te-am iubit. Dincolo de sânge. Până la lacrimi. Dar ceva s-a schimbat. În mine. Dar mai ales în tine...