Vise...

Ei bine, am ajuns din nou acasă. Casă, dulce casă. Am fost în Bucureşti, am avut un concurs de pian. E fain în Bucureşti, în sensul că nu ai cum să te plictiseşti, mereu ai câte ceva de făcut. Dar, ca oraş, nu-mi prea place. Străzile sunt prăfuite, blocurile înalte şi gri, iar oamenii dau peste tine.
Cu toate astea, ce-i cel mai important e că mi-am îndeplinit unul dintre vise. Am cântat pe pian alb. A fost o senzatie aşa... ciudată şi pofticioasă... simţeam că mănânc ciocolată albă în timp ce cântam. Totuşi, cred că mi-ar placea enorm sa cant pe pian alb butterfly. E atât de mirific şi de... delicios.
Nu că fac pretenţii la un pian alb simplu.
Ei, dacă stau să mă gândesc, cred că şi cel negru e ok, gândindu-mă că cel din sala "Theodor Macarie"sună chiar foarte bine. Deja parcă văd un deal verde, imens, multe flori, mulţi oameni care stau pe scaune... şi eu, într-o rochie albă şi lungă cântând la pianul alb butterfly piese diafane de Debussy şi muzica romantică a lui Schumann.